Asigurarea răspunderii profesionale
Asigurarea dată este aplicată în baza Legii Republicii Moldova nr.1533-XII din 25.02.1998 „Cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă a transportatorilor faţă de călători”. Obiectul asigurării este răspunderea civilă a transportatorilor pentru prejudiciul cauzat vieţii, sănătăţii şi bunurilor călătorilor.
Asigurarea obligatorie de răspundere civilă a transportatorilor se aplică la transportarea organizată a călătorilor cu transportul aerian, auto, feroviar şi fluvial.
Transportatorii sînt obligaţi să încheie cu compania de asigurare contracte anuale de asigurare obligatorie de răspundere civilă a transportatorilor faţă de călători. Contractul de asigurare se încheie pînă la primirea licenţei la dreptul de a efectua transportări de călători, transportatorul avînd obligația reîncheierii contractului respectiv pentru o nouă perioadă.
Asigurarea obligatorie de răspundere civilă a transportatorilor faţă de călători nu se extinde asupra transportatorilor care efectuează transportarea călătorilor:
a) cu transportul auto urban, inclusiv cu taximetrele şi transportul electric;
b) cu transportul auto suburban, cu bacul, precum şi cu transportul fluvial pe traseele pentru plimbări şi excursii.